Press Release

IFC în parteneriat cu UniCredit Leasing impulsionează accesul la finanțare pentru combaterea crizei climatice, accelerând tranziția României către economia ecologică

noiembrie 28, 2023


  • Investiția va spori accesul la finanțare pentru întreprinderile mici
  • Jumătate din sumele acordate vor fi alocate proiectelor în domeniul schimbărilor climatice

București, România, 28 noiembrie 2023 - O nouă investiție va contribui la creșterea accesului la finanțare pentru proiecte inteligente climatic și pentru întreprinderile mici. În acest scop, IFC acordă un împrumut de până la 50 de milioane de euroUniCredit Leasing Corporation S.A. (UCLC), o filială a UniCredit Bank S.A. România și membră a UniCredit S.p.A., pentru a extinde gama de produse dedicate energiei verzi și pentru a creste competitivitatea pe piața finanțării proiectelor climatice.

Finanțarea acordată de IFC va permite UCLC, companie de top pe piața de leasing din România, să își lărgească oferta pentru portofoliul de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), jumătate din sumele acordate fiind destinate finanțării proiectelor în domeniul schimbărilor climatice. Totodată, împrumutul va permite UCLC să își dezvolte linia de produse de finanțare în domeniul schimbărilor climatice, sporind astfel competitivitatea pe piața finanțării proiectelor climatice din țară.

IMM-urile au acces limitat la finanțare, deși asigura aproximativ 70 la sută din locurile de muncă în România, deficitul de finanțare a acestora fiind estimat la 33 de miliarde de dolari. 40% dintre IMM-uri nu au acces sau au acces limitat la creditare. În plus, pentru a-și îndeplini contribuția națională la atenuarea schimbărilor climatice, România are nevoie de investiții estimate în valoare de 165 de miliarde de dolari între 2021 și 2030.

România este una dintre economiile cu cea mai mare intensitate energetică din Europa, din cauza consumului mare de energie al industriei și al IMM-urilor. Atenuarea schimbărilor climatice este o prioritate pentru țară. De asemenea, în conformitate cu Pactul verde european, statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat să reducă emisiile de CO₂ cu 55% față de nivelurile din 1990 până în 2030 și să atingă neutralitatea acestor emisii până în 2050.

Pentru a atinge aceste obiective, cel puțin 50 la sută din investiția IFC va fi utilizată pentru a finanța proiecte de eficiență energetică și de producție a energiei din surse regenerabile, precum și în tehnologii de transport ecologice, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie, extinzând în același timp leasingul ca produs financiar alternativ pentru diverse proiecte legate de atenuarea schimbărilor climatice. Se preconizează că proiectul va duce la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de până la 6.067 de tone de echivalent CO₂ pe an până la sfârșitul anului 2027.

„Această finanțare se încadrează în strategia mai amplă de sustenabilitate a Grupului UniCredit: așezarea pe fundamente solide pentru a crea valoare. Ca lider în industria de leasing, avem nu doar rolul, ci și datoria de a sprijini IMM-urile prin structurarea finanțării pentru active care vor reduce emisiile și vor promova producția de energie verde", a declarat Daniela Bodîrcă, CEO al UniCredit Leasing. „Poziția de lider de piață pe care o deținem de 15 ani nu rezultă doar din cifre, ci și din faptul că depunem eforturi comune de a fi în pas cu tendințele pieței și, cel mai important, de a ne asculta clienții și partenerii de afaceri. Împărtășim această responsabilitate față de echipa noastră, de partenerii noștri, clienții noștri și, prin angajamentele noastre ESG, față de societate în general. ESG a devenit parte din ADN-ul afacerii noastre."

IFC va sprijini UCLC să își dezvolte și să își extindă activitatea de finanțare în domeniul combaterii schimbărilor climatice, ajutând în același timp compania să își îmbunătățească procesele interne pentru a putea acorda mai multe împrumuturi IMM-urilor și corporațiilor pentru proiecte climatice.

„Parteneriatul nostru cu UniCredit Group va extinde accesul atât de necesar la finanțare pentru IMM-uri și pentru investiții ecologice în România", a declarat Etleva Koka, Manager regional de sector pentru Europa, Sector – Institutii Financiare. „Pentru ca tranziția ecologică a României să aibă succes, sectorul financiar local trebuie să se implice profund și amplu. Leasingul este un produs excelent pentru a finanța, de exemplu, investiții în capacități locale de producție energetică sau în activități industriale mai curate și mai eficiente energetic."

IFC sprijină dezvoltarea sectorului privat din România de peste 30 de ani, cu sume angajate în valoare de 1,7 miliarde de dolari la 30 iunie 2023, stimulând tranziția ecologică a țării, conectivitatea digitală și fizică și integrarea în lanțurile valorice globale.

Desspre IFC

IFC - membră a Grupului Băncii Mondiale - este cea mai mare instituție de dezvoltare globală, axată pe sectorul privat din piețele emergente. Ne desfășurăm activitatea în peste 100 de țări, folosindu-ne capitalul, competențele și influența pentru a crea piețe și oportunități în țările în curs de dezvoltare. În anul fiscal 2023, IFC a angajat suma record de 43,7 miliarde de dolari în favoarea companiilor private și a instituțiilor financiare din țările în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a pune capăt sărăciei extreme și a stimula prosperitatea comună, în timp ce economiile se confruntă cu impactul crizelor globale care multiple. Pentru mai multe informații, vizitați www.ifc.org.

Țineți legătura cu IFC pe social media

Despre UniCredit Leasing

UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., instituţie financiară nebancară având ca obiect principal de activitate leasingul financiar, face parte din grupul financiar UniCredit Romania, alături de UniCredit Bank S.A şi UniCredit Consumer Financing IFN S.A, împreună oferind beneficiarilor lor o gamă completă de produse şi servicii financiare și alte servicii auxiliare. Pe lângă entitățile menționate anterior, grupul UniCredit este prezent în România și prin următoarele entități nefinanciare: UniCredit Leasing Fleet Management S.R.L., care furnizează servicii de leasing operaţional, şi UniCredit Insurance Broker S.R.L., care deservește zona de servicii de intermediere în asigurări. Pentru mai multe informații, vizitați www.unicreditleasing.ro.


Contacts

Ivan Miskovic
Belgrad
+381 11 330 89 50