București, România, 30 iulie 2021 — IFC este implicată într-un proiect de lansare a unor obligațiuni ecologice în cadrul căruia vor fi construite o serie de unități industriale și logistice în Serbia și România, cu certificare verde. Prin această investiție, IFC promovează un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de natură să asigure o mai bună sustenabilitate a pieței, și se implică în activitățile dedicate schimbărilor climatice la nivelul ambelor țări.
IFC a investit suma de 42,5 milioane Euro într-o emisiune de 500 milioane Euro de obligațiuni ecologice lansată de CTP N.V. (CTP), un dezvoltator de proiecte industriale și logistice durabile din Europa. Emisiunea de obligațiuni verzi a fost lansată de CTP în cadrul unui program de instrumente financiare pe termen mediu, în valoare de 4 miliarde Euro, listat pe bursa Euronext din Dublin pentru finanțarea activelor verzi care promovează modelul de creștere cu emisii de carbon reduse, rezilientă în fața schimbărilor climatice.
Dezvoltarea unei infrastructuri de natură să susțină activitățile comerciale și de afaceri, care să fie eficientă din punct de vedere energetic, are o importanță-cheie pentru abordarea provocărilor legate de schimbările climatice. Ca reacție, CTP va utiliza sumele provenite din investițiile IFC pentru a dezvolta o serie de proiecte imobiliare industriale și logistice sustenabile, certificate ecologic în România și Serbia.
Pe lângă susținerea standardelor de mediu înalte pe care CTP le are cu privire la proprietățile comerciale din România și Serbia, IFC va ajuta CTP să-și îmbunătățească si guvernanța corporativă și să-și optimizeze politicile de sustenabilitate, activitate care va include și un angajament de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până la sfârșitul anului 2021.
„CTP urează bun-venit IFC în rândurile investitorilor în obligațiunile sale ecologice. Atât România, cât și Serbia, constituie piețe importante pentru CTP. Obiectivul nostru de a crește poziția de lider pe piață a CTP, fiind si cel mai durabil dezvoltator de proprietăți industriale și logistice de pe aceste piețe, este pe deplin aliniat cu propriile obiective de dezvoltare ale IFC. Este un proiect de succes pentru amandoua părțile implicate", a declarat Jan-Evert Post, Director pentru Finanțare și Relații cu Investitorii în cadrul CTP NV. „CTP va continua să fie un leader în domeniul mediului, social și guvernanță la nivelul sectorului de logistică și de industrie ușoară din Europa. Considerăm că sprijinul acordat de IFC constituie un puternic vot de încredere în eforturile noastre de a deveni o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon și de a obține un loc de top în domeniile mediu, social și guvernanță.
România constituie un coridor semnificativ de transfer al bunurilor între Europa de Est și restul Uniunii Europene. Această țară constituie un important centrul logistic pentru Bulgaria și Moldova datorită distanțelor scurte și costurilor de transport scăzute. Serbia, pe de altă parte, deține un potențial semnificativ de dezvoltare ca hub industrial și logistic datorita amplasamentului său geografic, a rețelelor de transport și costurilor competitive ale forței de muncă, alături de angajați educați, multilingvi si cu cunostiinte tehnice.
„Țările din Europa Centrală și de Sud-Est sunt bine pozitionate pentru atragerea noilor investiții private în sectorul de producție, iar lanțurile valorice mondiale necesită acces la clădiri industriale verzi și la facilități logistice inteligente și prietenoase cu mediul", a declarat Ary Naïm, Director Regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-est. „Cu această operațiune, ne propunem să semnalăm sprijinul nostru pentru cele mai bune practici de sustenabilitate, precum și pieței obligațiunilor ecologice ca instrument-cheie de finanțare a eforturilor de redresare ecologică".
Portofoliul de investiții pe care IFC le-a angajat în Europa Centrală și de Sud-Est, la sfârșitul lunii iunie 2021, era de 2,474 miliarde USD. Investitiile IFC sunt raspandite in sectoare-cheie din economiile mai multor state, concentrându-se pe consolidarea și diversificarea instituțiilor financiare, a infrastructurii, a proprietății comerciale și sectoarelor de retail, precum și pe dezvoltarea capitalului privat și al fondurilor de capital de investiții.
Despre IFC
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din piețele emergente. Activitatea noastră se desfășoară în peste 100 de state ale lumii, în care ne valorificăm capitalul, experiența şi influența pentru a crea piețe şi oportunități în țările aflate în curs de dezvoltare. În exercițiul financiar 2020, am investit 22 miliarde USD în societăți private și instituții financiare din diverse țări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacitățile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.ifc.org.
Rămâneți în legătură cu noi!
Despre CTP N.V.
CTP se află în topul celor cinci mari dezvoltatori și administratori de proprietăți industriale din Europa, fiind cel mai mare dezvoltator din Europa Centrală și de Est, detinand o suprafață construită închiriabilă de peste 6,3 milioane m². Grupul continuă să-și extindă cota de piață în toate țările unde are operațiuni și este pe cale sa ajunga la o suprafață închiriabilă de 10 milioane m² până în anul 2023. Cu portofoliul său certificat integral de BREEAM, CTP este cel mai sustenabil dezvoltator din regiune, iar activitatea sa va deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până la sfârșitul anului 2021. În 2020, S&P i-a acordat ratingul investment grade (categoria „investiții" BBB- cu perspective stabile), iar Moody's i-a acordat ratingul Baa3 cu perspective stabile. În martie 2021, CTP a lansat și o ofertă publica inițială pe Euronext Amsterdam, cea mai mare din Europa din 2014. În mai 2021, Sustainalytics Inc. situa CTP în rândul cotei de 1,5% cele mai bune companii globale cu scor de risc ESG favorabil (mediu, social, guvernanță). Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.ctp.eu.
Sign up to have customizable news & updates sent to you.